Nu mi-am propus niciodată să construiesc o arhivă. Voiam doar să fotografiez noaptea. Dar dacă faci asta destul de mult timp, în același oraș, cu aceiași oameni care cresc în fața obiectivului tău, într-o zi te trezești cu ceva ce nu mai are nimeni: memoria vizuală a unui loc, adunată noapte cu noapte.
Un oraș nu se vede ziua. Ziua muncește. Noaptea se arată cine e cu adevărat.
Cum se adună două decenii
La început a fost un club, apoi încă unul. Petreceri, concerte, deschideri, după-petreceri. Aceleași fețe revenind, schimbându-se, îmbătrânind frumos. DJ-i care au devenit nume. Localuri care s-au închis și au rămas doar în cadrele mele. Cupluri care s-au cunoscut pe un ring pe care l-am fotografiat și care, peste ani, m-au chemat la nunta lor.
Niciuna dintre nopțile astea nu părea importantă când o trăiam. Importanța vine după. O fotografie de club de acum cincisprezece ani nu mai e o petrecere - e un document. Cum arăta orașul. Ce purtau oamenii. Cum se distrau înainte ca totul să se mute pe telefoane.
De ce contează că e a unui singur om
Există mii de poze cu Chișinăul noaptea, făcute pe telefoane, uitate în galerii. Dar o arhivă nu înseamnă cantitate. Înseamnă un singur ochi, constant, ani la rând, care a privit același oraș cu aceeași grijă. De aici vine valoarea: nu din câte cadre, ci din coerența lor.
Când te uiți la nopțile mele una după alta, vezi un fir. Un fel de a privi lumina, oamenii, momentul. Asta nu poate fi adunat din o mie de surse. Crește dintr-una singură, cu răbdare.
Ce fac cu ea acum
Arhiva asta nu stă închisă pe un hard disk. E motivul pentru care, când fotografiez un eveniment azi, știu exact ce caut - am văzut deja zece mii de variante ale aceluiași moment și știu care rezistă. Și e promisiunea pe care o fac fiecărui client de noapte: cadrele tale nu sunt doar despre seara asta. Intră într-o poveste pe care o spun de douăzeci de ani.
Da.
Nu e pentru toți.
Dacă apreciezi diferența,
hai să vorbim.
Câteva detalii și revin în 24h cu disponibilitatea și un preț. Fără formulare lungi.